Rețetă-Prăjitură Albă ca Zăpada

Rețetă ușoară pentru prăjitura Albă ca Zăpada-Delicioasă și pe placul tuturor.

Timp preparare:15 minute pregătire+35 de minute coacere+15 minute fierbere

Ingrediente:

Foi

  • 5 linguri ulei
  • 5 linguri zahăr
  • 2 ouă
  • o linguriță bicarbonat
  • 3/4 pahar de lapte
  • un praf de sare
  • 700 g făină

Cremă

  • 1 litru lapte
  • 9 linguri zahăr
  • 5 linguri făină
  • 3 ouă
  • 2 plicuri zahăr vanilat
  • 200g unt
  • 2 lămâi

Pentru foi vom proceda în felul următor:

Amestecăm ouăle cu zahărul și praful de sare, apoi turnăm uleiul și bicarbonatul stins cu oțet. Punem laptele și amestecăm până se topește zahărul. În compoziția obținută punem făină cât să iasă un aluat mai tare, aluat pe care îl pun împărți în 4 și vom întinde 4 foi din acestea. Coacem foile fiecare timp de7-10 minute pe dosul tăvii.

Pentru cremă vom proceda în felul următor:

Punem laptele pe foc mic cu 6 linguri de zahăr, coaja rasă de la o lămâie și zahărul vanilat. Separat batem ouăle cu 3 linguri de zahăr și făină și turnăm compoziția în laptele de pe foc în timp ce amestecăm repede și continuu, ca să nu se formeze cocoloașe. Când s-a îngroșat, luăm cratița de pe foc, o punem în chiuvetă cu apă rece și amestecăm până se răcește, apoi adăugăm untul frecat și zeama de la cele 2 lămâi.

Cu această cremă umplem foile și dăm prăjitura la rece. O putem tăia a doua zi, apoi o presărăm cu zahăr pudră și coaja rămasă de la cealaltă lămâie. Poftă bună!

Check Also

Rețetă-Prăjitură cu nucă și cremă de caramel

Prăjitură delicioasă cu nucă, caramel și ciocolată - La îndemâna tuturor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *